Acum vreo 8 ani

De aproape doua saptamani o am pe sora-mea la mine. E in sezonul examenelor de admitere iar eu am intrat in pielea mamei, bucataresei, consilierului pe probleme de imagine, psihologului si, nu in ultimul rand, a ghidului turistic. Am plimbat-o in sus si-n jos, de-a lungul si de-a latul Bucurestiului. Nicio sansa. E complet dezorientata, fara speranta ca va sti vreodata linia exacta de la care sa ia metroul corect, dar receptiva la tot ce-i torn cu polonicul.

Azi dimineata la 8.00 eram amandoua la Universitate. Am plantat-o cu legitimatia de concurs la sala cu pricina si am dat sa plec spre o cafenea. " Vii sa ma iei, da? Sau macar sa ma conduci pana la metrou...". Am vrut sa-i spun amuzata ca metroul e la doi pasi, imposbil de ratat. I-am raspun doar "da, te astept", amintindu-mi de o Madalina ratacita si curioasa de acum vreo 8 ani.

Da, da. Toata relatia mea cu Bucurestiul, inainte de a veni la facultate, s-a consumat in troleul 93, intre Gara de Nord si Drumul Taberei. Coboram in fiecare sambata cu ochii carpiti de somn dintr-un rapid care pleca la 5.00 dimineata din Focsani. Picoteam jumate de ora la Mac cu vreo colega si apoi ma taram la troleu iar pe drum incercam sa-mi gasesc surse de inspiratie pentru eseurile cu naive pretentii jurnalistice pe care aveam sa le coc la sedintele "pregatitoare" de mai tarziu. Cu capul greu si-un somn adanc, ma intorceam la gara sa urc in primul tren. As fi gasit poate resurse ratacite si pentru scurte incursiuni prin oras, dar acasa ma asteptau integrale si limbaje de programare, numai bune de spart creierii in bucatele mici. Ce sa zic, m-am indopat cu matematica si informatica opt ani ca sa am la sfarsitul liceului suprema revelatie: jurnalism. Dar asta e o alta poveste...

Cert e ca in primul an de studentie am descoperit Bucurestiul cu lingurita. Faceam incursiuni solitare, pe arii mici si niciodata prea departe de cele pe care le stiam deja. Cascam ochii mari, ascultam ce ziceau vocile alea in trolee si in statiile de metrou, intrebam des oamenii pe strada. Faceam cursuri la Universitate si seminarii in Leu. Stateam intr-un apartament in Drumul Taberei cu o pensionara iar sigurele abateri de dupa curs erau salatele la Spring cu vreo colega sau berile la terasa din campus. Colegii de liceu mi se imprastiasera in toate zarile, incercand si ei sa se obisnuiasca cu ei insisi in noua viata.

Aproape patru luni am cercetat amanuntit orasul asta singura. Mi-a placut, desi uneori imi era teama si ciuda ca nu e nimeni sa-mi arate si sa ma invete. Vedeam oamenii trecand pe langa mine repede si hotarati si aveam senzatia ca toata lumea stie exact de unde vine si unde se duce, si ca doar eu ratacesc. Sunt insa o curioasa. Si o mare pofticioasa dupa nou. Nu mi-e frica sa cercetez singura si de aceea nu m-am oprit nici pana azi. Dar daca ar fi fost cineva care sa ma plimbe intra-a 12-a prin centrul vechi, prin Cismigiu, pe la Motoare, de la Unirii si pana in Piata Romana, pe la MNAC, prin Green si pe Victorie, toata povestea ar fi fost mai interesanta inca din prima zi. Asa ca am sa ma tot plimb cu sora-mea, am sa ma tot plimb.