Zilele cu NU in brate

In zilele mele proaste devin un copil razgaiat. Nu doar ca nu imi place nici macar sa ma privesc in oglinda, dar ma transform intr-o fiinta profund enervanta pentru toata lumea din jur. O stiu foarte bine. Si uneori, in cel mai bolnav mod cu putinta, resimt asta ca pe singura satisfactie din lungul meu sir de nefericiri.

Nu da muzica tare, pentru ca abia m-am trezit.
Nu ma gadila acolo, ca ma enerveaza.
Nu ma mai claxona pe trecerea de pietoni boule, pentru ca oricum n-am sa ma grabesc.
Nu ma mai intreba de prezentarea aia pentru ca azi nu am nicio idee. Da da, niciuna, ce te miri asa?
Nu, nu vreau la bere diseara. Sunt obosita.
Nu stiu ce vreau sa mananc la cina. Putem sa rezolvam doar cu un ceai?
Nu stiu ce film sa vedem. Nu vreau film. N-am rabdare.
Nu ma duc sa citesc. Ma doar capul.
Nu. Nu ma culc. De ce sa ma culc?
Sa mai stau? Nu, nu mai stau. E tarziu.
Ce dracu am? Nu stiu. Nu...Si ce ma tot intrebi atatea?!

Dar se poate si mai rau, nu?