vineri, 22 octombrie 2010

La prima licitatie

De aproape un an, lucrez pentru un client cu activitati pe piata de arta. O casa de licitatii care tranzactioneaza, in principal, tablouri. De cand am inceput colaborarea, am tot scris despre ei si despre lucrurile pe care le fac. Le stiu istoria, am invatat mecanismele, stiu care sunt tendintele pe piata de la noi si din alte tari, cam cat se investeste in arta, etc. 

Am scris, desigur, si despre pictori romani celebri ale caror lucrari se vand pe bani grei. Daca ma intrebi despre Tonitza, Grigorescu sau Luchian, iti spun acum  tot ce vrei sa stii: care-i cea mai apreciata opera, care-i cea mai scumpa, care e “indicele de performanta”, etc  (multumesc clientule ca mi-ai oferit ocazia de a-mi aprofunda cunostintele :) ).  

Ei, si cu toatea astea, n-am fost niciodata la o licitatie. Tot ce stiam despre licitatiile de arta, stiam din materialele primite de la acest client si din filme: nenea ala care conduce licitatia, bate cu ciocanul, spune “adjudecat” si asa mai departe. In “interior” n-am fost niciodata. Pana de curand, cand am participat la prima licitatie de arta din viata mea. Eveniment mare, la Opera Romana, sute de participanti, tablouri extrem de valoroase.



Mi-a placut. Am trait o senzatie neasteptat de interesanta din perspectiva de simplu spectator. Am cascat ochii, flamanda sa descopar cum arata si ce-mi transmit  colectionarii prezenti, cine sunt trimisii bogatasilor care vor sa ramana anonimi, ce se intampla in sala, cum reactioneaza invitatii si, dincolo de toate, cum se desfasoara mezatul pe arta.



Se incepe cu un cocktail de socializare. Apoi, se invita participantii in sala si se deschide licitatia cu un mic discurs. Dupa care, vine, intr-adevar, un personaj care conduce licitatia. Sta pe scena, conectat la casti cu handsfree prin care tine legatura cu colegii din sala. Astia stau imprastiati peste tot si au grija sa nu le scape vreun numar ridicat din vreun colt mai putin vizibil. Soptesc numarul in casca baiatului de pe scena care repeta obsesiv: numere si sume, numere si sume, apoi pluseza, participantii si ei, pe ecranul din spatele lui se proiecteaza tabloul licitat si sumele. In stanga sa, pe un sevalet, sunt aduse rand pe rand lucrarile scoase la vanzare. In dreapta, e o masa la care sunt insirati operatorii care raspund celor ce liciteaza prin telefon. Intr-un sfarsit,  necrutatorul “judecator” bate cu ciocanul in mica lui tribuna si striga tare “adjudecat numarului x pentru suma Y”. La sumele ce sar de 20. 000 de euro, sala aplauda curajosul personaj care a facut achizitia.

Stau la tribuna, foarte sus. Privesc roata in sala si vad aproape toti participantii. Recunosc o serie de oameni de afaceri, recunosc cateva figuri din sfera culturala, altele din zona VIP. Recunosc colectionarii veniti sa-si imbogateasca micul patrimoniu, dar ii miros si  pe cei pentru care arta e afacere si au venit sa mai faca niste achizitii. Fetele cu rochii scumpe, inele cu diamant, trupuri de viespe si bronz de Dorboanti nu scapa nimanui. Ele sunt si cele care liciteaza prin telefon pentru “baietii” lor de acasa. Figuri obisnuite ale licitatiilor, pare-se…




Presa n-are acces in sala decat pentru cateva detalii de atmosfera si informatii furnizate  de reprezentantii casei de licitatii. Nu se fac decat fotografii si filmari generice. Identitatea participantilor e protejata.  


La un moment dat, competitiile se prelungesc pana se transforma intr-un duel pe care sala intreaga sta cu ochii tintiti. Privirea baiatului de pe scena se concetreaza asupra celor doi finalisti. Intensitatea vocii creste direct proportional cu sumele licitate.  Cand unul dintre finalisti spune “stop joc”, baiatul repeta obsesiv : “ 65.500, 65.000, 65.500 de euro pentru ZZ (numele operei). Ofera cineva mai mult de 65. 500? Repet:  65.500 de euro!................. (Intre timp iti creste un pic adrenalina. Se face liniste in sala. Unii mai rasfoiesc catalogul cu operee licitate , de parca ar cauta printre randuri motivul pentru care oamenii astia au mers atat de departe cu batalia) Apoi, se aude: Aaaadjudecat numarului  WW pentru suma de 65.500 de euro. Trecem la lotul urmator!” And here it goes again…

Am stat doar putin peste jumatatea licitatiei pentru ca trebuia sa ajung intr-un alt loc (interesant si el, de altfel), desi muream de curiozitate sa vad pana unde ajunge  lupta pentru Car cu boi a lui Grigorescu. Stiam ca estimarile depaseau 150. 000 de euro si asta m-a facut sa transpir. Am aflat ca s-a vandut pentru 155. 000. 

Senzatiile mele la eveniment au facut vreun milion.



Niciun comentariu: