Am asteptat Avatarul cu multa curiozitate. Scrisesem despre el inca inainte de a se anunta data lansarii in Romania. Stiam totul despre tehnologia folosita, despre inovatiile aduse in jurul efectului 3D, despre miile de ore de postprocesare si imaginea care va revolutiona cinematografia.
M-am intors de la film cu senzatia unor ceasuri implute de prisos cu efecte speciale, in jurul unei povesti trase de par si plina de clisee. Un scenariu incropit doar ca regizorul sa-si valorifice tehnica de filmare si, poate, sa-si demonstreze siesi ceva. Personaje sarace in poveste si in interpretare. Un sir de actiuni stangaci motivate si o desfasurare de stereotipii hollywoodiene. The cool guy care se indragosetste in timpul misiunii de "inamic" si trece de partea cealalta a baricadei. Sefa departamentului de cercetare, dura si rebela, dar cu principii de dragul carora isi pierde in final viata. Un capitan ingust la minte care impusca tot ce vede si un big boss tantalau care ia numai decizii absurde. Replici predictibile, rasturnari de situatie absolut naive.
Cat despre imagine, a fost primul film 3D pe care l-am vazut vreodata. Nu pot sa compar cu alte productii in care s-a folosit o tehnica similara. Mi-au placut jocurile de culori, efectele electrice, senzatia de plutire printre fiintele si plantele acelea fantastice, iluzia intergrarii in spatiul in care se desfasoara actiunea. Am recunoscut si am apreciat munca titanica la fiecare detaliu din fiecare cadru. Dar chiar si asa, n-am plecat din sala nici profund emotionata, nici cu sentimentul ca s-a produs o mare revolutie tehnologica si artistica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu