Cu fix 28 de ani in urma, apaream. Prima fiinta in miniatura, bipeda si vie, din intreaga familie. Una pereche de parinti tineri, doua perechi de bunici inlacrimati de bucurie. Din cei 4 bunici, 2 m-au luat in primire cand aveam exact 3 luni. De atunci, mi-au mai dat drumul abia peste vreo 6 ani, cand trebuia sa merg la scoala.
Trei sferturi din omul care sunt azi se datoareaza bunicii care m-a crescut. De la principii, convingeri, valori, pana la felul in care tai zarzavatul cand fac ciorba. O alint mamaica si azi. E singura fiinta din viata mea pentru care am dezvoltat un atasament mistic. Un atasament atat de adanc, incat, atunci cand venea in vizita la Focsani, o saptamana intreaga dupa plecarea ei, ii purtam capotul si dormeam pe aceeasi perna doar ca sa-i simt mirosul.
Atunci imi era tare draga pentru ca ma crescuse cu mare grija si ma invatase o gramada de lucruri. Era buna si dragastoasa. Apoi am iubit-o cu totul, pentru tot ceea ce era. Pentru puterea, hotararea si incapatanarea cu care isi tinea in picioare gospodaria si familia. Pentru simplitatea femeii de la tara imbinata uluitor cu emanciparea si cochetaria unei doamne. Pentru harnicia, priceperea si ambitia de a vrea si de a face mai mult si mai bine.
Au trecut o gramada de ani de atunci. Prima data am plecat de la ea la 50 km distanta pentru scoala, apoi la 200 pana la Bucuresti. Vorbesc de cateva ori pe saptamana cu ea la telefon si o vad cam o data pe luna. A ramas neschimbata. Si legatura noastra la fel.
Am petrecut vacanta si Sarbatorile impreuna. De Anul Nou, cand isi sarbatorea si onomastica, eram la masa impreuna. Bunica, eu, sora mea si o verisoara. Si cand ciocneam sa-i spunem la multi ani, ne-a tinut un discurs. Nu ne-a facut urari, nu ne-a spus pilde si nu ne-a dat sfaturi pentru mai tarziu. Ne-a rugat doar ca atunci cand o sa moara, sa stam toate nepoatele langa ea. Sa ne facem cafea si sa ne-o bem langa ea, impreuna. A fost pentru prima data cand a vorbit cu atata angajament despre asta. Mi s-a parut ingrozitoare imaginea si ideea. Mi s-a parut sinistru sa ne spuna asta asa de senina, de parca ne-ar fi anuntat ce planuieste sa puna in gradina la primavara. N-am stiut cum sa reactionez fata de ea. Iar de atunci, cea mai mare nedumerire a mea e cum sa procedez cu mine? Ea era singurul meu erou nemuritor. Iar acum incearca sa-mi vanda gogosi cum ca …
