vineri, 27 noiembrie 2009

Bucuresti ROGVAIV

In amurgul prafuit si plin de claxoane, pare ca n-ai nicio scapare. Batalia cu orasul-balaur e pierduta inainte de a incepe. Constructiile te deprima, intersectiile te sufoca, zgomotele te sperie, luminile te obosesc. Stop. O luam de la capat.

In amurgul prafuit, masina se taraie lenesa pe drumul ce leaga un sat oarecare de Bucuresti. Trecem de case, trecem de oameni vorbind pe la porti si ne apropiem de intrarea-n marele oras. Cerul e albastru-movuliu cu o juma' de luna fix in mijloc. E si o stea mititica, la o aruncatura de bat de ea. Le vad prin parbriz, deasupra blocurilor. Se plimba odata cu noi de-a lungul soselei. Inautru e caldut. Afara  e noiembrie. N-aud claxoane si nici oameni nervosi. Massive Attack imi canta la radio si imi imbraca orasul in alte culori.

Rosie e culoarea de la semafor. Apa care tasneste dintr-o fantana arteziana si mos craciunii timpurii de prin vitrine.
Oranj sunt reclamele la telefonia oranj, afisele electorale, peretii unei cladiri si minolele pe care am sa le cumpar de la magazin.
Galbene sunt farurile masinilor, ferestrele de la blocuri, jumatea de luna si stelele care au mai incoltit.
Verde sunt peticele de iarba, molizii pitici dintr-un colt de parc, troleele si culoarea pe care bagam iar intr-a intaia.
Albastre sunt fetele oamenilor care trec pe trotuar, panourile de la Unirii si cerul de deasupra.
Indigo e  Dambovita si luminile care se plimba pe TNB.
Violet e razorul cu flori de la Universitate, un graffiti mazgalit pe un zid pe Magheru si parfmul colegei din dreapta mea.

La naiba! Am ajuns la destinatie si trebuie sa cobor.

luni, 23 noiembrie 2009

Rabdare pe ceas

Cateodata timpul e lung si lenes. Trece printre zile dar habar n-are unde o sa ajunga. N-aduna nimic pe drum, in afara, poate, de urmele schiloade ale unor planuri de viitor. Care isi amana termenul limita cu inca putin si inca putin. E ca un balaur cu sapte capete, dar care-a suferit ceva mutatii. Nu te tranteste si te haleste imediat. Te tine strans de ceafa si te trage dupa el.

Si uite asa, in mersul asta tarsait, vezi cum zilele tale nu-s, de fapt, linistite ci moarte. Lucrurile nu merg incet si bine ci stau pe loc. Oamenii din jur nu sunt de-adevaratele ci doar niste proiectii. Tu nu esti un mare curajos ci un naiv. Mai ai rabdare? Tic tac tic tac.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Mi-e frica.


Frica de uitat virgule, de pus virgule aiurea, de idei incoerente, de lipsa de continut, de lipsa de stil. De fapt, frica de vorbe goale si doze de plictis pentru cititorul care se mai opreste pe aici. Si totusi, la spartul targului, un personaj capatanos si insistent m-a convins sa fac asta...

"- Dar nu vreau!
- De ce nu?
- Da' de ce sa scriu? Oricum scriu toata ziua la birou, ca asta e jobul meu!
- Si ce daca? Mai scrii si aici.
- Dar scriu intr-un word. Si salvez pe desktop intr-un folder. Si iti dau sa citesti.
- Nooo. Nu se pune. Nu te motiveaza indeajuns.
- ?
- Tre' sa scrii. E un exercitiu bun.
- Si ce naiba sa scriu? Ca nu cred ca am ce sa mai zic nou. Si nu vreau sa fiu boring.
- Facem o lista? Haaai...cum sa se cheme?"

Si uite asa, apare mada-n-luna. Adica...o mada aruncata fix in luna, trecand rapid prin blogosfera.